Umbre pe cer
Din când în când, viaţa ne mai aduce aminte că suntem nişte drumeţi ce se îndreaptă inevitabil spre capătul drumului. Din când în când, câte un cunoscut mai pleacă să străbată alte drumuri în alte lumi, iar pe cer apare o nouă umbră. Şi, inevitabil, în astfel de momente, se strecoară în suflet întrebarea: “Ce se întâmplă cu sufletele noastre după ce murim?”.
Mie mi-ar place ca sufletul meu să se ducă să colinde la nesfârşit munţii, rămânând acolo unde mă simt eu mai bine, iar trupul să se odihnească pe veci la poalele unei stânci, sub iarbă şi flori de colţ.
August 1st, 2008 at 00:13
Imi pare bine ca te-am descoperit si aici, in “casa” gandurilor tale.
Nu cred sa fie om care cutreiera muntii si sa nu fie rascolit cand aude sau vede “ohne dich”. Eu refuz sa cred asa ceva.
Nu stiu unde ajung ei “dupa”. Dar stiu cum ne lasa sufletul pustiit noua, cum se mai sparge o bucatica din inima, ramand fara ei pe aceasta lume pe care o cunoastem atat de bine cu bune si mai ales cu rele.
August 1st, 2008 at 10:51
Poate asta e Raiul de dupa moarte: sa faci ceea ce iti placea, rupt de timp si spatiu