Ţara…

Într-o zi am să îmi construiesc o ţară… Nu te mira, o ţară numai a mea.

O ţară cu ape multe şi cu creste-nzăpezite, cu mere veşnic roşii şi cu trandafiri, o ţară în care o să am grădină şi alba mea căsuţă croită pe măsură… Şi-n a mea ţară o să plouă vara numai pentru a mă bucura de stropii ce vor sări prin bălţi, iar toamna-mi va fi blândă şi plină de mirosul de struguri pârguiţi… Şi-o să mă atingă iarna, cu fulgii-i maaaaaari, împărăteşti, iar frigu-mi va fi prieten şi-mi va ciupi urechea doar pentru a auzi zăpada cum scârţâie sub tălpi.

Şi o sa vină primăvara, acolo-n a mea ţară… o să vină într-o joi. Cu tril de paseri multe, acolo în zăvoiul pe-a cărui salcii zvelte vor râde mâţişori. Şi flori nenumărate vor umple-a mea grădină si panta cea mai lină a muntelui meu drag. Iar numai o albină mă va chema-n-cea joie să văd cum Baba Iarna aruncă a ei cojoace, fugind spre alt meleag.

Şi-n a mea ţară vântul sufla-va doar alene, pentru a-mblânzi căldura toridului Cuptor sau pentru a mişca perdeaua de ceaţă matinală ce va piti privirii al munţilor alb vârf. Iar iarna, când va bate, va pluti spre mine miros de turtă dulce şi căldură de la soba în care o să ardă lemn uscat de brad.

Da. O să-mi construiesc o ţară şi nu te mira, străine, căci eu nu sunt altul decât copilul ce am fost, copil ce-avea aievea, numai a lui ţară, acolo-n fundul curţii, cocoţată-ntr-un molid.

Articole asemănătoare:


Lasati un mesaj