Nu am chef azi…
Azi nu am chef să spun poveşti cu codrii adânci şi Ilene Consânzene. Nu am chef nici de pitici, nici de Albe ca Zăpada. Şi nu, nu am chef nici de Scufiţe Roşii la apus. Ba mai mult, nu am chef nici să spun că negrul este alb şi nici că văzut-am cai cu stea în frunte alergând prin preerie. Nu am să spun nici că am zburat printre nori, alene dând din aripi. Şi nici măcar nu am să scriu că am furat Soarelui o rază, ca să o fac inel la degetul ei drag.
Nu… Azi am chef doar să vină primăvara.