Erau acolo…

“Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în mormânt.”
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nicicând nu mi se pare mai frumoasă biserica decât în noaptea Învierii. Atunci când clopotul bate, spre miezul nopţii, să cheme credincioşii la Slujba Învierii Domnului, urc, an de an, în noaptea ce s-a lăsat peste străzile satului, mereu grăbit, mereu spre aceeaşi biserică veche ce se lasă înconjurată de Lumină. Mă grăbesc, de fiecare dată, să văd acelaşi părinte bătrân, pe care l-am văzut de atâtea ori chemând credincioşii: “Veniţi de luaţi Lumină!”, aceeaşi oameni pe care i-am văzut de atâtea ori răspunzând prin cântarea “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând”, mă grăbesc să fiu acolo, eu, păcătosul, la chemarea Lui.

Am fost şi anul acesta, la aceeaşi biserică, acum cu pictura curăţată de fumul luminilor arse în cei peste două sute de ani. Am fost şi, pentru câteva clipe, i-am văzut. Erau acolo, nu numai cei de astăzi, erau şi ei, mocanii săceleni ce au ridicat biserica, în cămăşile lor albe si cu sumane negre. Erau acolo, aşa cum erau şi acum sute de ani, atunci când se întorceau pentru câteva săptămâni din munţii cei bătrâni unde îşi duceau oile peste iarnă, veneau la Sărbatoarea Învierii în biserica pe care o ridicaseră acasă, în satul de la poalele codrului, pentru a pleca, iarăşi, în munţii cei tineri. Erau acolo şi erau frumoşi, în straie de sărbătoare, erau acolo, mărturie a Învierii celei adevărate a Domnului nostru Iisus Hristos. Erau acolo şi biserica era plină.

Articole asemănătoare:


Lasati un mesaj