Peretele

Visele copilului sunt fireşti, nu sunt forţate de amăgirile şi gândurile de peste zi, este starea naturală ce nu poate fi reimpusă prin nicio convenţie socială. În ochii copilului, lumea este mică, el visează, evadează din universul limitat al camerei, al locului de joacă, al părinţilor, construieşte universuri paralele, el nu are sufletul neîngrădit de pereţi. Aceştia se construiesc în timp, prin educaţie şi noi ajungem să ne reprimăm în asemenea hal încât construim ziduri impenetrabile!

Limitatorul spaţiului fizic sau intim, peretele este un factor de represiune sau de adăpost. Imaginează-ţi, pentru o clipă lumea, fără pereţi. Imaginează-ţi lumea holbându-se la trupul tău gol expus acestor priviri aparent indiscrete. E greu de imaginat?

Este greu de imaginat cum ar fi fără pereţi? Atunci, poate, am uitat să fim copii.

Articole asemănătoare:


Un raspuns la “Peretele”

  • Johnny Spune:

    Din punctul meu de vedere educatia este prin definitie ceva bun, frumos. Educatia nu are cum sa ridice ziduri ci doar ingustimea mintii noastre, ingustime care poate este “cultivata” ( voit sau nu ) de catre “educatorii” nostri. Sau pur si simplu in urma experientelor de viata decidem sa mai punem “another brick in the wall”.

Lasati un mesaj