Ce-aveţi cu toţii?

Cuvintele se smulg din mine şi ies făr’ de-ncetare, în timp ce-n întuneric, eu mă plimb pe străzi.

Ce-aveţi cu toţii? Mi-e dor de iernile de altădat’, cu zăpezi maaaaaaaari, ce scârţâiau sub tălpi. Mi-e dor de străzile-mi înguste, văzute de pe sănia zburând, la ceasuri mici de seară, cu gălăgioşii veseli din ceata de nebuni. Şi poate mi-e dor şi să mai joc un fotbal, cu o minge îngheţată, colo – în curtea Şcolii, şi să mă dau pe gheaţă pe-al Turcheşului drum.

Ce-aveţi cu toţii? Îmi place frigul ce mă arde, întinzând arcuri în muşchii-mi obligaţi la mers. Mie mi-e dor să văd alb totul, în pădurea ce mă cheamă, colo pe pantele Brădetului cel drag, acolo unde gerul ascundea sub gheţuri izvorul cel ştiut. Şi poate mi-e dor şi să mai urc o dată în clăparii cei de plastic, până colo sus, în dosul Coastei Vii, ş-apoi să bat zăpada, cu gaşca mea cea veche, pentru a aluneca-n voie, fără a mă plânge-n urmă de-al dealului urcuş.

Şi toate aceste fiind zise, zău de înţeleg de ce lumea mă ia drept un nebun… ce dacă mie-mi place să îmi vorbesc pe stradă?

Articole asemănătoare:


Lasati un mesaj