Umbrele serii

A venit seara. Ca şi azi, a venit şi ieri. Ca şi ieri, va veni şi mâine. Seara, când luminile scenei se sting uşor, rămân doar clownul trist al cărui zâmbet fals ascunde tăcut umbra din ochi. Dar noaptea… noaptea se adâncesc rănile tristeţii şi urlă lupii singurătăţii.

Pe masă, o cană de ceai aburindă ţine loc de ţigară şi nu mă chinui să-i citesc gândurile ce se ridică efemere. Am uitat de mine, am devenit un biet corp lipsit de voinţă. Nu sunt nici măcar viu, nu mai caut altă viaţă, nu mă mai sperie gândul zilei de mâine. Am trăit atâta vreme din căutarea viselor şi am obosit un pic. Sunt doar o umbră hoinară prin această viaţă ce îmi aparţine prea puţin.

Articole asemănătoare:


Un raspuns la “Umbrele serii”

Lasati un mesaj