Sentimente amestecate…

M-am străduit să rămân departe de comentariile făcute pe baza subiectului şi asta pentru că încă de la început mi-a fost greu să cred că există vreo şansă să fie găsiţi vii cei doi tineri a căror viaţă a fost cerută ca jertfă de Măria Sa Muntele, undeva într-o zi de noiembrie, pe o vale din Bucegi.

Pe de o parte, m-am străduit să nu spun nimic, pentru că orice montagnard cu capul pe umeri ştie că există în orice tură un risc mai mare sau mai mic şi, totuşi, toţi plecăm să ne bucurăm de munte cu convingerea că ne vom întoarce sănătoşi la familiile noastre. Dar unii dintre noi rămân acolo sus – pentru totdeauna. Pe de altă parte, nu am spus nimic pentru că înţeleg prea bine atât disperarea familiei cât şi faptul că este omenesc imposibil să scormoneşti toată zăpada de pe munte.

Nici nu pot şi nici nu vreau să-mi închipui disperarea bietei mele mame dacă, într-o zi, un telefon va suna să o anunţe că am rămas să ma odihnesc la poalele unei stânci. Tocmai de aceea am o imensă compasiune pentru părinţii tuturor acelora care au pierit pe munte de pe prima potecă de intrare spre munte până sus, acolo în tărâmul zeilor, la peste 8000 de metri.

Pe de altă parte, îmi este la fel de greu de înţeles furia comercială a acestei poveşti şi îndârjirea şi patima cu care se aruncă, în presă, vorbe grele la adresa salvatorilor montani. Ştiu că nu sunt toţi uşă de biserică, am mai văzut şi eu una şi alta în toţi aceşti ani de când cutreier munţii. Şi mai ştiu că nu aş fi în stare să-i spun, în faţă, unui părinte că nu-şi va recupera copilul de sub zăpezi decât la primăvară. Dar totuşi…

Dacă această căutare s-a făcut sau nu bine, dacă au dreptate unii sau alţii, acum nu mai contează. Se pot spune multe, dar cuvintele sunt pentru cei rămaşi şi poate din aceste cuvinte… poate unii vor înţelege că muntele nu iartă… poate…

Articole asemănătoare:


Un raspuns la “Sentimente amestecate…”

Lasati un mesaj