Drumuri vechi şi drumuri triste

Imi promisesem ca anul acesta sa fac doar ture care sa reprezinte noutati pentru mine. Am esuat lamentabil inca din start pentru ca din cele 5 trasee parcurse in acest inceput de an, doar prima tura a reprezentat o noutate absoluta. Am revenit in schimb pe Drumuri vechi.
Scriind acel articol, mi-am deschis complet pofta de a ma reintoarce pe potecile copilariei.

Acum regret.

Am fost ieri intr-unul din locurile fabuloase ale copilariei mele. Bunlocul drag unde ma ducea maica-mea la plimbare printre sutele de margarete ce-i impodobeau pantele insorite, Bunlocul unde mergeam sa bem un ceai la cabana in prag de toamna, Bunlocul nebuniilor adolescentului de mai tarziu, Bunlocul unde iarna, platindu-ne urcarile pe telescaun cu vin, reuseam sa-l induplecam pe angajatul de la Intermediar, iar noi faceam nenumarate ture in coborare directa, Bunlocul amintirilor mele atat de dragi a fost inlocuit de un Bunloc trist.

Plangeam in sinea mea vazand tiganii cum furau ce-a mai ramas din padure si cum pe locul in care odinioara ne jucam vara au rasarit vile monstruoase. Nu stiu care din aceste imagini m-a intristat mai mult. Poate imaginea vechii cabane Dambul morii, acum un biet schelet urland a pustiu cu geamurile sparte..

Bunlocul de odinioara nu mai exista. Exista o cabanuta noua dar cu iz de crasma si ceva amintiri, iar visul de a ma intoarce pe drumurile copilariei s-a spart in mii de mici bucati triste.

Bunicul meu povestea ca in paraiasul ce trece la numai o suta de metri de casa mea, copil fiind, pescuia din el pastravi. Copil, la randul meu, am prins acest paraias poluat si mizer. Tare mi-e teama ca voi ajunge sa povestesc nepotilor mei cum pe dealurile de pe langa casa noastra erau odata paduri.

Articole asemănătoare:


Lasati un mesaj