Atitudini: Salutul
Dragi prieteni, când mergeţi pe munte daţi bineţe oamenilor din faţa voastră. Daţi bineţe, nu se ştie când omul pe care îl salutaţi vă va ajuta să ieşiţi din situaţii dificile. E un obicei vechi de munte care începe să nu mai fie respectat.
– Ce faci? Vii?
– Nu pot…
Înţelepciunea îmi spune să stau acasă sau să mă limitez la o excursie scurtă în Piatra Mare… Urşii fac titlul tuturor ştirilor despre munte în perioada asta şi Bucegiul, ca de obicei, este cel care ţine prima pagină.
Dar cum nu întotdeauna întelepciunea este cea care grăieşte mai tare în mine şi inima mă trage aţă spre Bucşoiu, fac totuşi bagajul şi mă pregătesc să iau la picior drumul spre înălţimile muntelui.
Uit să pun ceasul să sune devreme şi mă trezesc numai bine, la câteva minute după ce personalul de 6 îşi începuse lunga şi înceata-i urcare spre Predeal. Privesc lung la rucsacul ce mă aşteaptă cuminte, să-l duc acolo sus şi decizia-i luată în două secunde: “Hai amice, mergem acolo unde ne simţim noi cel mai bine! Personalul de 8 şi mergem sus!”. Cum e prea târziu pentru Bucşoiu şi cum nici direct spre Caraiman nu aş urca, mă decid să cotesc pe spre Urlătoarea şi să urc apoi încet pe Schiel. Drumul e suficient de umblat ca să nu fiu chiar singur cu ursul şi suficient de liber ca să fiu liniştit.
Câteva clipe de “civilizaţie” la Urlătoarea şi apoi hai, hai în sus spre canton. Urc, nici încet şi nici repede, cât să mă bucur de peisaj. De la o vreme îmi atrag atenţia urmele de pe potecă. Ploile recente lăsaseră pământul suficient de moale încât să se întrevadă din când în când tălpile unor adidaşi şi nişte urme de beţe de trekking. “Deci, în faţa mea sunt cel puţin trei persoane şi numai una e echipată cum trebuie.” Cum urc singur, îmi fac ritmul şi nu am nevoie de pauze lungi, astfel încât, curând, pe undeva pe sus, zăresc omul cu beţele de trekking. Pare destul de tânăr de la distanţa asta. Un solitar ca şi mine, în căutare de frumuseţi prin munţii aştia atât de huliţi de unii.
– Bună ziua!
Obiceiul salutului pe munte îl am în reflex. Salut indiferent dacă persoana din faţa mea este mai în vârstă sau mai tânără. De data asta am dat “Salut”-ul pe care îl pregatisem din timp, pe “Bună ziua”. Persoana din faţa mea nu este atat de tânără pe cât mă aşteptam. Este un om în al cărui păr au înflorit anii tot urcând prin munţi.
Trebuie să recunosc că sunt suprins şi cum am oricum de gând să fac o pauză intru în vorbă cu domnul din faţa mea. Cinci minute de pauză m-au făcut să uit de tot Bucşoiul şi trenul pierdut. Am devenit brusc învăţăcel şi numai buna cuviinţă mă face, totuşi, să întreb dacă mi se permite să continui tura în ritmul dumnealui. Primesc acceptul şi urcăm spre Canton.
– Uite acolo e traseul “23 august”… Acolo e Brâul lui Răducu… Şi Baticu, după ce a ieşit din închisoare, urca spre munte cu un radio mic…
Soarele urcă încet spre amiază, iar eu ascult vrăjit poveştile despre alpinişti, despre munte, despre locuri din muntele acesta pe care, brusc, îl văd cu alţi ochi.
– Uite eu pe aici e intrarea în Brâul lui Răducu, eu pe aici vroiam să o iau… dar o să vin cu dumneavoastră spre Canton.
Atât am vrut să aud, aş fi putut să-i propun să îl însoţesc eu pe dumnealui, dar Brâul nu pleacă nicăieri, iar eu am chef, mai degrabă, de poveşti decât de poteci nemarcate. Sunt vrăjit de cuvinte şi muntele se transformă în jurul meu, sunt un copil la gura sobei ascultând povestiri nemuritoare. Un sandvich şi apoi coborâm pe valea ce coboară repede pe sub cabana Caraiman.
Am ajuns prea repede jos în Buşteni, mult prea repede pentru copilul din mine. Am ajuns vrăjit de omul ce, pentru o zi, îmi făcuse onoarea de a-mi fi coleg de tură.
Dragi prieteni, când mergeţi pe munte daţi bineţe oamenilor din faţa voastră. Poate că în faţa voastră se află un Sandu Iacob sau un State Moldoveanu sau oricare din oamenii care pot să vă transforme o tură banală de munte într-o zi de poveste.
http://www.carpati.org/jurnal/atitudini_salutul/977/
February 11th, 2009 at 22:31
este extraordinar cum intr-o lume rqpida fara timp de a rasufla macar, cineva isi face timp sa se gandeasca la invataturile muntelui.este minunat cum inca ne mai facem timp sa fim copii, sa ne bucuram de cele mai banale lucruri si sa devoram orice pare fantastic si istoric.un salut cred ca este unul dintre cele mai banale lucruri…si de asemenea unul dintre cele mai importante, mai ales pe munte unde oamenii merg sa vada partea frumoasa a universului…a saluta inseamna a cere bunastare, iar a raspunde inseamna a o darui….