Aproape jurnal: Ciucaş

A câta tură în Ciucaş? Cine mai ştie? În cei aproape 20 de ani ce s-au scurs de la prima tură, au fost multe.

Fiecare din noi are un loc special. Al meu este Ciucaşul. Este locul în care m-am îndrăgostit de munte şi locul care m-a întors pe munte atunci când, în nebunia mea, negam această iubire.

Nu am ajuns astăzi unde îmi propusesem. Ei şi? Am făcut un traseu nou (nu ajunsesem niciodata prin zona Poienii Stânii deşi am văzut-o de atâtea ori de sus, din Culmea Gropşoarelor ori din cea Stâncoasă), am revăzut stâncile mele dragi, am revenit în culmea Zăganului, locul unor amintiri atât de frumoase.

Un singur zâmbet trist după o zi frumoasă. Stâna din Zăganu se prăpadeşte. Era singura stână de ai cărei câini mă leagă amintiri faine. Poiana în care se afla stâna este acum invadată de burieni şi arată de mistreţi.

Articole asemănătoare:


2 raspunsuri la “Aproape jurnal: Ciucaş”

  • alice Spune:

    hmm,loc special
    al meu e drumu’ cu nuci, desigur că nu-i un drum orişicare e pe ruta sighişoara-agnita-sibiu
    şi-i plin de nuci pe zeci de km şi întinzi mâna din maşină să le iei, e pustiu şi curat de oameni de-ţi vine să strigi

  • CipiCernat Spune:

    Îmi aduc aminte de un alt drum frumos şi mai puţin circulat, ce ne-a adus frumos printre dealuri împădurite din Cluj spre Târgu Mureş, trecând prin Reghin… şi mi-ai mai adus aminte, Alice, de sutele de seri petrecute sub nucul din grădină, privind soarele ce apune, împreună cu prietenii mereu dragi ai copilăriei mele.

Lasati un mesaj