Acasă

Privită prin marele geam al biroului în care lucrez, Piatra Mare a devenit un bulgăre de aur alb înconjurat de nori. Văd, undeva sus, Poiana Şurii, luminată printr-o fereastră ivită între nori şi ştiu că acolo e căbănuţa şi cei doi ciobăneşti mari şi albi.

Nu, nu mai sunt demult la muncă. Zbor peste Dealul Melcilor şi ajung acolo sus, printre norii zdrenţuiţi, respir aerul rece în timp ce îi dau prilejul “moşului” să scuture peste mine zăpada de pe crengile brazilor, ating stâlpul metalic pe care scrie “Vf. Piatra Mare – 1844m” şi, apoi, încerc timid câteva cristiane pe faţa îngheţată dinspre Tamina în timp ce mă uit atent să văd dacă Nenea Martin a trecut astăzi pe aici… Sunt Acasă.

Articole asemănătoare:


Lasati un mesaj