Prizoniera

padureadevise.ro

De fiecare dată când mă întorc în Măcin realizez că sărăcia are şi alte feţe, mult mai acute şi mai sălbatice decât sunt în general obişnuit să percep. Traiul în mediul urban, munca de zi cu zi au atenuat simţurile şi au creat un paravan mintal, astfel încât din ce în ce mai rar tresar la imaginea vreunei persoane fără adăpost.

Dar acolo, în satele prăfuite de la marginea Măcinului, sărăcia nu are doar imaginea clasică a mizeriei, are şi o latură violentă şi oarecum perversă cu care (o parte din) oamenii locului par a fi obişnuiţi încă de la o vârstă fragedă. Probabil că pentru un fotograf această mizerie ar putea să constituie un subiect în sine, eu am evitat – poate din jenă, poate din revoltă – să o reţin pe cardul de memorie al aparatului.

PS: În contrast cu cuvintele mele (şi în contrast cu ceea ce am văzut acolo de-a lungul timpului), iapa din imagine era zdravănă şi destul de bine îngrijită. Păştea la marginea satului împreună cu mânzul ei, negru ca tăciunele, ce nu învăţase încă să se ţină bine pe picioare, iar lanţul era ataşat de o funie ce îi lăsa totuşi o libertate relativ mare.

Articole asemănătoare:


Un raspuns la “Prizoniera”

  • Cristi Spune:

    Interesant mesajul, interesanta si poza. Putin mai deschisa daca era, atat, in rest se cam poate citi necajirea pe fata iepei :-<

Lasati un mesaj