Urcarea merelor în pom

Într-o zi, m-am trezit obosit. Visasem că am lucrat toată noaptea în grădină, unde am cules merele de pe jos şi le-am urcat în copac.

Poate exagerez dar, uneori, mi se pare că şi în viaţa de zi cu zi, de mult prea multe ori ne zbatem să urcăm fructele în copac. În copacul bunului simţ, desigur. Copac din care unii par a fi căzut iremediabil. Altfel cum ar putea să fie explicată împrospătarea continuă a fumului de ţigară într-o biată încăpere 2×2 “dotată” cu nu mai puţin de 4 afişe cu “Fumatul interzis”? Bag de seamă că unele creiere, trecute/muncite din greu prin facultăţi, sunt curăţate de legăturile ce le aveam cu oamenii peşterilor şi nu mai sesizează “picturile rupestre” de pe hârtiile A4, dar să nu înţeleagă şi scrisul de sub ele…

Sau poate că, precum mărul lui Eiştein (sic!!!), am căzut eu din copac… ocazie cu care mi-a intrat o bârnă în ochi şi nu mai văd că România !este ţara mea.

Articole asemănătoare:


Lasati un mesaj