(Ne)linişti (non)creative

Scrisul, ca şi mersul pe munte, necesită o anumită obişnuiţă şi, în acelaşi timp, un anume neastâmpăr creator. Atât timp cât am reuşit să îmi păstrez obişnuinţa de a mă aşeza în faţa tastaturii şi a scrie, “Pădurea” a fost efervescentă… când zâmbitoare, când încrâncenată, dar întotdeauna pasională.

Cumva, neliniştile ce mă tot încearcă de mai bine de un an au reuşit să inhibe muza ce a hrănit toate acele articole de început. Îmi doresc să mai scriu, îmi doresc să văd că literele curg din tastatură şi se aşează cuminţi în dreptughiul alb al editorului şi, pe măsură ce spaţiul rămâne neocupat, un fel de furie amestecată cu dezamăgire mă cuprinde. Dezamăgirea de a nu scrie, dezamăgirea legată de faptul că…

… Am reuşit, undeva pe drum, să îmi pierd speranţa că mâine mă voi trezi mai liniştit, într-o lume normală şi civilizată. Romania is (not) my country era supapa mea, era modul meu de a protesta şi de a arăta, rarilor citititori care au ajuns întâmplător sau nu pe această pagină, că există şi o altfel de normalitate şi mi-aş dori să ajungem la ea.

La mai bine de un an de la ultimul articol din această serie, mă simt, într-un mare fel, învins… şi incapabil să realizez că astăzi ar fi trebuit să scriu despre ghiocei.

Articole asemănătoare:


Lasati un mesaj