Bucuria simplă a casuţei

Căsuţa din poveşti. Aşa se intitula, ironic, o fotografie vazută de curând. O fotografie din zona Măgurii Branului, la poalele Pietrei Craiului.

“Căsuţele” din fotografie erau aceleaşi ce pot fi găsite, mai nou, la orice margine de codru (şi din pacate nu numai la margine, pentru că se contruieşte din ce in ce mai adânc în pădure). Nişte blocuri ceva mai mici, construite pentru a sta înăuntru(!?!) sau pur şi simplu pentru satisfacerea orgoliului personal al proprietarului.

Revin cu o întrebare ceva mai veche: ce bucurie ai să vii la munte ca să stai în casă şi să vezi zidul vecinului la mai puţin de trei-patru metri? Ce bucurie ai să vii la munte şi să constaţi că strada e la fel de aglomerată ca şi una din marile oraşe?

Şi mă mai întreb ceva.. Oare cât de va trebui până sa regasesc un firesc în construcţiile acestea? Cum e posibil ca fiecare casă să aibă propriul stil, propria culoare, propriile turnuleţe?

O casă la munte, înseamnă două-trei camere într-o casă bătrânească (fie ea şi renovată din temelii), o livadă, o masă sub un măr batrân şi multă, multă linişte. Câte dintre aceste palate construite alandala prilejuiesc această bucurie simplă?


Lasati un mesaj