And I say: Romania… !(is my country)… (III)

La douăzeci de ani după ce s-a plătit cu sânge înlăturarea unei vieţi obligatoriu gri, idealurile frumoase în care s-a crezut la momentul respectiv au fost înlocuite de un sistem ticăloşit în care mârlănia este mai valoroasă decât educaţia, birocraţia învinge orice încercare de a gândi liber, iar prostia este argumentul absolut.

Este incredibil câte lucruri absurde acceptăm mai mult sau mai puţin senini, fără să avem puterea de a protesta împotriva lor decât, eventual, în interiorul nostru sau în cercul de prieteni. Este incredibil cum acceptăm orice, de la a sta la cozi imense la capătul căruia ne aşteaptă un funcţionar nervos plătit din banii noştri să lucreze cu un soft inutil şi ineficient, plătit – la rândul lui – din banii noştri, până la a închide ochii şi a privi doar cu durere interioară la modul în care orice lucru frumos din ţara asta este călcat în picioare de nişte parveniţi. Este incredibil cum acceptăm să vedem orice, de la şoferi care depăşesc coloana la semafor sau care claxonează tembel, până la escroci şi/sau analfabeţi îmbogăţiţi peste noapte ce se erijează în strălucitoare modele sociale. Am învăţat să acceptăm ideea că trebuie, în continuare, să dăm şpagă în sistemul medical şi să ne lăsăm conduşi, din prea multă scârbă faţă de fenomenul sindical sau politic, de nişte nesimţiţi.

Am învăţat în aceşti douăzeci de ani, să acceptăm umili soarta, să ne ascundem în spatele întrebării “Ce-am putea face noi?”, însoţită invariabil de lamentarea “Suntem prea mici pentru a face diferenţa.”, am învăţat să ne închinăm viaţa zeului ban şi mai ales posesorilor acestuia, să acceptăm să ne distrugem bunul simţ şi raţiunea pe care se presupune că am fi deţinut-o vreodată – ca şi popor european ce ne place să ne credem, am învăţat să ne visăm egalii unor oameni mediocri, am ajuns să ne complacem în nesimţirea ce ne înconjoară şi chiar să promovăm agresiv modelele ei.

Pentru toate acestea şi pentru multe altele… I say (again): Romania is (not) my country!

Articole asemănătoare:


5 raspunsuri la “And I say: Romania… !(is my country)… (III)”

  • VladImpaler1801 Spune:

    Multa dreptate ai…

    Poate ca intr-o zi, poporul asta va strange atata frustrare in el incat va face ceva. Poate intr-o buna zi, toti iubitorii de frumos si de calitate si de simplitate si de natura si de adevarate valori pe care, slava Domnului, le avem, or sa se uneasca intre ei, conform pricipiului “Cine se aseamana se aduna”.

    Nu-s pesimist… sunt un optimist realist.

  • Johnny Spune:

    Unul din proverbele pe care le-am invatat fiecare in copilarie si care ne curge prin vine ( fie ca-l constientizam sau nu ) este “capul plecat sabia nu-l taie”. Nu am invatat si continuam sa nu invatam ca pe acel cap plecat se vor scuipa cojile de seminte. “Umilire”, asta scrie pe capul plecat. De-aia suntem bataia de joc a tuturor, atat ca natie cat si ca indivizi. Nu suntem un popor cu deminitate sau poate ca am uitat cum sa fim. Nici macar umilinta nu ne este sincera. Este mai degraba atitudinea unui Dinu Paturica, cu capul in pamant, umil insa cu mintea la cum sa-l “faci” pe cel in fata caruia te umilesti. Nu avem curajul sa ne luam in maini soarta ci asteptam ca altii sa ne arata drumul si noi sa-l urmam ca o turma de oi proaste. De-asta ne intrebam mereu “Ce-am putea face noi?”. Ne ascundem cu intrebarea asta in spatele lasitatii, lenei si indiferentei noastre. Am spus-o si o sa continui sa o spun si sa cred ca romanul o sa moara de foame cu mancarea in fata pentru ca nu a avut cine sa i-o dea in gura. Am inceput cei 20 de ani de democratie salbatica urland ca nu ne vindem tara si nu ne distrugem valorile. Exact asta am facut. Suntem o natiune de babe care susotesc pe la colturi plangandu-ne de cat de rau o ducem insa nu facem nimic pentru a schimba lucrurile. E mai usor sa plavragim sau sa scriem doua cuvinte pe forumuri sau bloguri. Asa cum fac eu acum.

    • CipiCernat Spune:

      În principiu, o parte din problemă stă şi în educaţie (şi nu vorbesc de cea strict culturală). Atât timp cât nimeni nu îţi atrage atenţia că lucrurile nu trebuie să pleci grumazul pentru că ţi se vor scuipa seminţe pe cap, atât timp cât vei fi învăţat în permanenţă că aceasta este normalitatea, sunt şanse mult mai mari să ajungi să accepţi aceste anormalităţi.

      Este o pierdere de timp să scrii undeva vreo două-trei cuvinte prin care să atragi atenţia că ne distrugem valorile? Poate că este, atât timp cât cititorii vor fi atât de îndoctrinaţi încât să nu recepteze mesajul. Dar, în sine, este şi aceasta o tentativă de educare care să distrugă barierele unor inepţii ce s-au statornicit şi guvernează şi statuează “normalitatea” timpului pe care îl trăim. Evident că nu este suficient, dar este un pas înainte.

      • Johnny Spune:

        Probabil am fost inteles putin gresit. Nu era un repros. Nu este rau sa atragi atentia ca ceva e foarte putred in Romania. Problema este ca mare parte din noi ( sa nu zic toti ) stim lucrul asta insa ne rezumam doar la a vorbi si la a nu face nimic sa indreptam lucrurile. Cand e vorba de facut dam inapoi. Si nu ma refer a lucrurile mari ci la cele mici, care mai apoi pot conduce la schimbari de substanta. De ex. sa nu te lasi umilit de un functionaras care se crede atotputernic atunci cand stai aplecat la tejgheaua lui sa-ti platesti darile.

        • CipiCernat Spune:

          Gabi, nu am interpretat mesajul tău ca fiind un reproş. Dimpotrivă, îţi dau dreptate în tot ceea ce spui. De altfel, acesta este şi sensul şi spiritul în care trebuie înţeleasă şi interpretată toată seria de articole “And I say: Romania… !(is my country)… ”, serie ce nu se doreşte a fi decât un îndemn de a lua (cu toţii) atitudine şi de a schimba ceva, de a refuza din toate puterile noastre să ne compromitem, de a refuza să fim înghiţiţi de noroiul moral în care se complace societatea românească! :) Dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci copilul tău se va naşte şi va creşte într-o stare anormalitate ce se tot prelungeşte de ani de zile.

Lasati un mesaj