And I say: Romania… !(is my country)…

… În timp ce unul din puţinele troleibuze rămase prin Braşov mă aducea spre casă, ploaia şi discuţia telefonică cu Cristina, m-au trimis în visare despre ture faine prin Bucegii atât de dragi, la întâlnirile Carpaţi.org, la prietenii atât de dragi pe care mi i-a adus destinul prin intermediul siteului. Şi mă mai bucuram de faptul că sunt atât de aproape de munte, că pot să plec atât de des acolo sus, mă gândeam la Bogdan care a plecat în concediu tocmai acum când vremea s-a stricat. Şi totul s-a prăbuşit într-o secundă, aşa cum s-a stricat, în aceeaşi secundă şi toată logica din spatele sistemului meu de valori.

Am coborât prin ploaia torenţială şi m-am adăpostit cu sub streaşina refugiului de la autobuzul de Săcele, care oferea un vag adăpost împotriva stropilor şi nici un adăpost în faţa indignării care creştea în mine. Băieţii din spatele meu, muncitori la una din firmele care fac curat în Braşov discutau despre salariile lor. Dragi profesori debutanţi, la muncă nu la întins mâna spre tablă spre a scrie cu creta. Salariile dumneavoastră, rezultate din ani de tocit coatele şi mintea prin şcolile cele mari, reprezintă jumătate din salariul acestor muncitori.

Trăim în ţara în care un gunoier are salariul egal cu al unui profesor din sistemul preuniversitar cu gradul I, prin urmare… I say: Romania is (not) my country!

Articole asemănătoare:


Un raspuns la “And I say: Romania… !(is my country)…”

  • Ally Spune:

    Serios? Stiam ca sunt salariile mici, da’ totusi. Macar salariu de gunoier daca tot inveti atat si te mai chinui sa ii inveti si pe altii. It sucks, really!

Lasati un mesaj