Feb 27 2009

And I say: Romania… !(is my country)… (IV)

Mi-au sărit în ochi întâmplător.

Plecasem de la gară şi îngheţam bine în staţia unde aşteptam de vreo jumătate de oră să apară troleibuzul ce, teoretic, ar fi trebuit să vină din zece în zece minute. (Mulţumesc frumos regiei de transport din Braşov, nici nu îngheţasem tare şi nici nu era foarte obosit după două zile de munte). Eram deja prea nervos pentru a mai putea protesta, când am zărit pe jos micii năsturaşi albi. Nu, nu erau florile de primăvară. Şi nu, nu erau nici nasturii de la cămaşa unui copil. Dar erau mulţi şi făceau trotuarul să arate asemeni unui obraz pătat de pojar.

I-am zărit din nou astăzi. La fel de mulţi deşi nu mai eram în staţia de autobuz. Mi-au sărit în ochi în secunda în care m-am lipit de una din petele albe.

Dragi românaşi, în secunda în care aruncaţi o gumă pe jos, puneţi mâna pe obraz. Nu l-aţi simţit? Este degetul meu care vă bate obrazul!

PS: Nu trăiesc din iluzii, este doar unul din zecile obiceiuri nesimţite ale românilor!


Sep 16 2008

And I say: Romania… !(is my country)…

… În timp ce unul din puţinele troleibuze rămase prin Braşov mă aducea spre casă, ploaia şi discuţia telefonică cu Cristina, m-au trimis în visare despre ture faine prin Bucegii atât de dragi, la întâlnirile Carpaţi.org, la prietenii atât de dragi pe care mi i-a adus destinul prin intermediul siteului. Şi mă mai bucuram de faptul că sunt atât de aproape de munte, că pot să plec atât de des acolo sus, mă gândeam la Bogdan care a plecat în concediu tocmai acum când vremea s-a stricat. Şi totul s-a prăbuşit într-o secundă, aşa cum s-a stricat, în aceeaşi secundă şi toată logica din spatele sistemului meu de valori.

Am coborât prin ploaia torenţială şi m-am adăpostit cu sub streaşina refugiului de la autobuzul de Săcele, care oferea un vag adăpost împotriva stropilor şi nici un adăpost în faţa indignării care creştea în mine. Băieţii din spatele meu, muncitori la una din firmele care fac curat în Braşov discutau despre salariile lor. Dragi profesori debutanţi, la muncă nu la întins mâna spre tablă spre a scrie cu creta. Salariile dumneavoastră, rezultate din ani de tocit coatele şi mintea prin şcolile cele mari, reprezintă jumătate din salariul acestor muncitori.

Trăim în ţara în care un gunoier are salariul egal cu al unui profesor din sistemul preuniversitar cu gradul I, prin urmare… I say: Romania is (not) my country!