Feb 27 2009

And I say: Romania… !(is my country)… (IV)

Mi-au sărit în ochi întâmplător.

Plecasem de la gară şi îngheţam bine în staţia unde aşteptam de vreo jumătate de oră să apară troleibuzul ce, teoretic, ar fi trebuit să vină din zece în zece minute. (Mulţumesc frumos regiei de transport din Braşov, nici nu îngheţasem tare şi nici nu era foarte obosit după două zile de munte). Eram deja prea nervos pentru a mai putea protesta, când am zărit pe jos micii năsturaşi albi. Nu, nu erau florile de primăvară. Şi nu, nu erau nici nasturii de la cămaşa unui copil. Dar erau mulţi şi făceau trotuarul să arate asemeni unui obraz pătat de pojar.

I-am zărit din nou astăzi. La fel de mulţi deşi nu mai eram în staţia de autobuz. Mi-au sărit în ochi în secunda în care m-am lipit de una din petele albe.

Dragi românaşi, în secunda în care aruncaţi o gumă pe jos, puneţi mâna pe obraz. Nu l-aţi simţit? Este degetul meu care vă bate obrazul!

PS: Nu trăiesc din iluzii, este doar unul din zecile obiceiuri nesimţite ale românilor!