Feb 10 2008

Drumuri vechi şi drumuri triste

Imi promisesem ca anul acesta sa fac doar ture care sa reprezinte noutati pentru mine. Am esuat lamentabil inca din start pentru ca din cele 5 trasee parcurse in acest inceput de an, doar prima tura a reprezentat o noutate absoluta. Am revenit in schimb pe Drumuri vechi.
Scriind acel articol, mi-am deschis complet pofta de a ma reintoarce pe potecile copilariei.

Acum regret.

Am fost ieri intr-unul din locurile fabuloase ale copilariei mele. Bunlocul drag unde ma ducea maica-mea la plimbare printre sutele de margarete ce-i impodobeau pantele insorite, Bunlocul unde mergeam sa bem un ceai la cabana in prag de toamna, Bunlocul nebuniilor adolescentului de mai tarziu, Bunlocul unde iarna, platindu-ne urcarile pe telescaun cu vin, reuseam sa-l induplecam pe angajatul de la Intermediar, iar noi faceam nenumarate ture in coborare directa, Bunlocul amintirilor mele atat de dragi a fost inlocuit de un Bunloc trist.

Plangeam in sinea mea vazand tiganii cum furau ce-a mai ramas din padure si cum pe locul in care odinioara ne jucam vara au rasarit vile monstruoase. Nu stiu care din aceste imagini m-a intristat mai mult. Poate imaginea vechii cabane Dambul morii, acum un biet schelet urland a pustiu cu geamurile sparte..

Bunlocul de odinioara nu mai exista. Exista o cabanuta noua dar cu iz de crasma si ceva amintiri, iar visul de a ma intoarce pe drumurile copilariei s-a spart in mii de mici bucati triste.

Bunicul meu povestea ca in paraiasul ce trece la numai o suta de metri de casa mea, copil fiind, pescuia din el pastravi. Copil, la randul meu, am prins acest paraias poluat si mizer. Tare mi-e teama ca voi ajunge sa povestesc nepotilor mei cum pe dealurile de pe langa casa noastra erau odata paduri.