Aug 8 2011

Un fel de cugetare…

– Cât timp eşti copil?

– Atât timp cât nu te-ai găsit…


Jul 25 2011

Abia când vine seara…

Abia când vine seara, porţile sufletului se deschid pe deplin, lăsând să pătrundă amintiri şi culori şi parfumuri de peste zi. Iar în acea clipă, de-ai găsi timp s-o trăieşti, ai descoperi că sufletul îţi zâmbeşte cum nici n-a mai zâmbit şi nici nu va zâmbi în altă seară.


Sep 23 2010

Cujetare…

Un om inteligent poate să formuleze atât de bine o minciună încât ceilalţi să nu se prindă că minte. Un om cinstit nu va putea niciodată să facă acest lucru. Rezultă că un om cinstit nu este inteligent.


Sep 14 2010

Vând vise…

Vând vise mici şi vise mari, fardate cu speranţe ce se împlinesc odată, sporindu-mi faima de negustor cinstit.

Le împachetez în hârtie viu colorată şi le scot în târg, în văzul lumii ce se înghesuie duminică de duminică la taraba mea cea mică, să le pipăie şi să le guste, să le cumpere bucată cu bucată, fără să clipească măcar.

Şi-apoi, la miezul zilei, scot pe tarabă ştergarul roşu pe care aşez visul cel mai frumos, stârnind haosul în piaţă. Doamne-ntreabă-n şoaptă, iar domnii strigă preţul, dar visul, într-un sfârşit, rămâne-al meu.

Şi plec cu el pe drumu-mi, căci nu te dau, iubito, deşi toamna a venit…

padureadevise.ro

Fotografie aparţinând Oanei


Apr 6 2010

Ţara…

Într-o zi am să îmi construiesc o ţară… Nu te mira, o ţară numai a mea.

O ţară cu ape multe şi cu creste-nzăpezite, cu mere veşnic roşii şi cu trandafiri, o ţară în care o să am grădină şi alba mea căsuţă croită pe măsură… Şi-n a mea ţară o să plouă vara numai pentru a mă bucura de stropii ce vor sări prin bălţi, iar toamna-mi va fi blândă şi plină de mirosul de struguri pârguiţi… Şi-o să mă atingă iarna, cu fulgii-i maaaaaari, împărăteşti, iar frigu-mi va fi prieten şi-mi va ciupi urechea doar pentru a auzi zăpada cum scârţâie sub tălpi.

Şi o sa vină primăvara, acolo-n a mea ţară… o să vină într-o joi. Cu tril de paseri multe, acolo în zăvoiul pe-a cărui salcii zvelte vor râde mâţişori. Şi flori nenumărate vor umple-a mea grădină si panta cea mai lină a muntelui meu drag. Iar numai o albină mă va chema-n-cea joie să văd cum Baba Iarna aruncă a ei cojoace, fugind spre alt meleag.

Şi-n a mea ţară vântul sufla-va doar alene, pentru a-mblânzi căldura toridului Cuptor sau pentru a mişca perdeaua de ceaţă matinală ce va piti privirii al munţilor alb vârf. Iar iarna, când va bate, va pluti spre mine miros de turtă dulce şi căldură de la soba în care o să ardă lemn uscat de brad.

Da. O să-mi construiesc o ţară şi nu te mira, străine, căci eu nu sunt altul decât copilul ce am fost, copil ce-avea aievea, numai a lui ţară, acolo-n fundul curţii, cocoţată-ntr-un molid.