Jun 1 2010

La zmeură

padureadevise.ro

Una din marile bucurii ale copilăriei mele a constituit-o zmeurişul plantat de bunicul meu pe post de gard viu. Nici nu venea bine vara şi tăbăram pe tufele încărcate cu fructe roşii (sau chiar mai puţin roşii, căci răbdarea de a le vedea coapte îmi lipsea uneori) şi aromate.

Tufele de zmeură sunt tot acolo, în grădina în care ajung din ce în ce mai rar, amintindu-mi de bunicii de care mi-este atât de dor.


Apr 6 2010

Ţara…

Într-o zi am să îmi construiesc o ţară… Nu te mira, o ţară numai a mea.

O ţară cu ape multe şi cu creste-nzăpezite, cu mere veşnic roşii şi cu trandafiri, o ţară în care o să am grădină şi alba mea căsuţă croită pe măsură… Şi-n a mea ţară o să plouă vara numai pentru a mă bucura de stropii ce vor sări prin bălţi, iar toamna-mi va fi blândă şi plină de mirosul de struguri pârguiţi… Şi-o să mă atingă iarna, cu fulgii-i maaaaaari, împărăteşti, iar frigu-mi va fi prieten şi-mi va ciupi urechea doar pentru a auzi zăpada cum scârţâie sub tălpi.

Şi o sa vină primăvara, acolo-n a mea ţară… o să vină într-o joi. Cu tril de paseri multe, acolo în zăvoiul pe-a cărui salcii zvelte vor râde mâţişori. Şi flori nenumărate vor umple-a mea grădină si panta cea mai lină a muntelui meu drag. Iar numai o albină mă va chema-n-cea joie să văd cum Baba Iarna aruncă a ei cojoace, fugind spre alt meleag.

Şi-n a mea ţară vântul sufla-va doar alene, pentru a-mblânzi căldura toridului Cuptor sau pentru a mişca perdeaua de ceaţă matinală ce va piti privirii al munţilor alb vârf. Iar iarna, când va bate, va pluti spre mine miros de turtă dulce şi căldură de la soba în care o să ardă lemn uscat de brad.

Da. O să-mi construiesc o ţară şi nu te mira, străine, căci eu nu sunt altul decât copilul ce am fost, copil ce-avea aievea, numai a lui ţară, acolo-n fundul curţii, cocoţată-ntr-un molid.


Jan 21 2010

Ce-aveţi cu toţii?

Cuvintele se smulg din mine şi ies făr’ de-ncetare, în timp ce-n întuneric, eu mă plimb pe străzi.

Ce-aveţi cu toţii? Mi-e dor de iernile de altădat’, cu zăpezi maaaaaaaari, ce scârţâiau sub tălpi. Mi-e dor de străzile-mi înguste, văzute de pe sănia zburând, la ceasuri mici de seară, cu gălăgioşii veseli din ceata de nebuni. Şi poate mi-e dor şi să mai joc un fotbal, cu o minge îngheţată, colo – în curtea Şcolii, şi să mă dau pe gheaţă pe-al Turcheşului drum.

Ce-aveţi cu toţii? Îmi place frigul ce mă arde, întinzând arcuri în muşchii-mi obligaţi la mers. Mie mi-e dor să văd alb totul, în pădurea ce mă cheamă, colo pe pantele Brădetului cel drag, acolo unde gerul ascundea sub gheţuri izvorul cel ştiut. Şi poate mi-e dor şi să mai urc o dată în clăparii cei de plastic, până colo sus, în dosul Coastei Vii, ş-apoi să bat zăpada, cu gaşca mea cea veche, pentru a aluneca-n voie, fără a mă plânge-n urmă de-al dealului urcuş.

Şi toate aceste fiind zise, zău de înţeleg de ce lumea mă ia drept un nebun… ce dacă mie-mi place să îmi vorbesc pe stradă?


Mar 12 2009

Îmbătrânim

Unul câte unul, oamenii care ne-au marcat copilăria dispar. E semn că îmbătrânim. Încet şi sigur devenim noi cei pe care îi privesc curioşi copiii, miraţi să ne vadă răbufnind cu orgoliile noastre de adulţi proşti.

S-a mai dus unul dintre oamenii de care îmi legam repere clare ale copilăriei, omul de care te temeam cel mai mult atunci când eram mic. Şi, totuşi, dincolo de aceste temeri (transformate ulterior, la vârsta când am început să-mi impun voinţe şi gânduri, într-un amalgam de opinii pozitive sau negative) au rămas amintirile, înfrumuseţate, poate, de trecerea timpului. A rămas un întreg univers al copilului ce am fost, ore întregi de joacă cu copii lui, mereu sub presiunea momentului în care trebuia să vină “stăpânul” acasă, privitul cu orele la roboţeala continuă (nepot de tâmplar ce iubea lemnul, am rămas întotdeauna fascinat de oamenii care prestează o muncă fizică şi o fac cu pasiune). Toate aceste amintiri, pe care le credeam demult uitate, au răbufnit cu violenţă acum, în momente în care casa mea a devenit un depozit pentru o parte din lucrurile ce incomodau pregătirile pentru ultima călătorie a celui dispărut. Mirosurile, atât de familiare odinioară, au făcut ca aceste amintiri să izbucnească la suprafaţă, să mă macine, să-mi readucă aminte cum era pe vremea copilăriei fără griji.

Îmbătrânim. Implacabil. Şi vom deveni la rândul nostru doar nişte repere ale altor copilării.


Feb 10 2008

Pe drumuri vechi: Copilul munţilor

– Salut!
– Salut Gabi!
– Ce faci in week-end?
– Stau acasa.
– Hai pe munte!
– Nu pot..
– Mergem in Ciucas.
– Ciucas.. hai ca vin..

E inca foarte devreme si parca nu imi vine sa ma dezlipesc de caldura asternutului.. Merg in Ciucas! Gandul ma electrizeaza, somnul dispare si sar din pat. La tura din Iezer, Gabi ma asteptase un sfert de ora in fata casei si nu apucasem sa mananc, acum sunt gata cu o jumatate de ora in avans. Ies in strada si astept.

– Unde-i Gabi?
– Salut Bogdane.. Am vorbit cu el acum vreo 20 de minute.. e pe drum, o sa ajunga la tine in curand.

Am inghetat … Uite-l. Suntem toti! deci, hai la drum!

E inca intuneric cand Gabi parcheaza masina la limita dintre judetele Brasov si Prahova. Ne echipam rapid si plecam la drum. In fata noastra primul obiectiv al zilei: Coltii Bratocei. Iesim rapid in poiana de sub ei si ne saluta soarele. E deja ora sapte. Renuntam la a mai urma drumul forestier care duce la Releu si Nicu ne face poteca printre molizi. Iesim pe o mica coama si ne prelungim la o sedinta foto. Freamat de nerabdare. Il depasesc pe Gabi si o iau inainte.

Gata! Am trecut de Coltii Bratocei…

– Unde e Sfinxul?
– E aici, in spate, nu are sens sa il cautam acum prin zapada.

Si plec mai departe fara a mai astepta vreo alta intrebare.

Ciudat! In fata nu erau urme.. si totusi un copil, ce pare a avea vreo 12 ani, merge in fata mea. Incerc sa il ajung si imi alerg prietenii urmand geometric culmea Bratocei. Ies intr-o mica sa. E cald si e ferit de vant. Vad in fata mea Varful Bratocei si in dreapta Culmea Tigaile Mici. Se vede poteca pe o curba de nivel cum ocoleste varful.

– Ce facem Gabi?
– Pai cum vreti, mie mi-e tot una.

Copilul a disparut pe poteca. Pe acolo m-as duce si eu dar parca e cam mare zapada. Imi aduc aminte de Bogdan care nu e chiar in apele sale.

– Ce zici Bogdane?
– Mi-e ceva mai bine. Urcam pe varf.

Urc repede pe varful Bratocei. Unde o fi? Si cum de numai eu il vad? Ar fi trebuit sa zica si ceilalti ceva..

Cobor spre Saua Tigailor.. Uite-l.. E acolo rasfatandu-se in soarele diminetii. Pana ajung in sa, a luat-o deja spre varf.. Ufff!

Imi astept prietenii. Ce bine arata stancile astea! Imi aduc aminte de ceva… Mmmmmm.. Gogosi pudrate cu zahar…

Pauza se prelungeste. Unde-o fi copilul? Pesemne ca e deja pe varf. Plecam in sfarsit! Il las pe Gabi in fata. Trecem pe o fata mai expusa si nu-mi prea arde sa sap trepte. Uite varful.. mai e putin.. Ce cald e!

Uite-l! E acolo pe varf… Ajung si eu… Ma uit bine la copil si ma recunosc! Copilul sunt eu. Am revenit, dupa aproape douazeci de ani pe poteca pe care m-am indragostit definitiv de munte.

Ajunge si Bogdan… Sedinta foto. Filme.. Tragem un spot publicitar.

– Ciprian! Uite capre negre..
– Lasa gluma!
– Hai mai, doar nu crezi ca o sa stea sa te astepte pe tine!

Cobor cei cativa metri care ma despart de Gabi si Nicu si imi vine sa ma frec la ochi! Doua capre negre.. Oare cum de au scapat braconajului salbatic din zona??

Dinspre cabana se vad alti cativa drumeti. E timpul sa plecam. E cald! E amiaza si zapada este uda de-a dreptul. Gabi si Nicu incearca o demonstratie de coborare in alunecare cu oprire in piolet. Gabi isi da drumul dar se opreste de la sine dupa doar cativa metri, prilej pentru mine si Bogdan de haz! Rasuna vaile a Sanie cu zurgalai! dar Gabi nu aluneca. Nicu vine pe picioare fara sa mai incerce.

Venim incet pe aceeasi muchie.

– Uite capre negre!

Eee.. prea de tot.. Ma apropii de margine. “Caprele negre” sunt de data asta un grup de 10-11 tineri ce vin pe poteca. Si e cald si bine!

Am ajuns in zona Coltilor. Renuntam la a mai cauta urmele de dimineata si ne tragem poteca directa prin zapada uda!

– Ce zi faina a fost…

Ciucas (02.02.2008) 

http://www.carpati.org/jurnal/pe_drumuri_vechi…/789/