Mar 4 2010

Din fereastra biroului…

Am mai spus, în diverse forme, că, dacă ridic ochii peste monitorul de la muncă, mi se agaţă privirea de munte şi pas de o mai pot întoarce prea lesne acolo unde ar trebui să stea de fapt.

Dacă tot am început seria “Braşovul meu”, un prim pas spre împlinirea a ceea ce spuneam cu muuuuuult timp în urmă, pe vremea când cuvintele curgeau mai uşor şi parcă erau ceva mai acide, am să continui prin a vă arăta tentaţiile cu care mă lupt zilnic, căci prezenţa muntelui nu ne uşurează, nouă, celor de la poalele sale, soarta de a fi legaţi de oraş pentru perioade mai lungi sau mai scurte, ci dimpotrivă, are efectul unui os aşezat în faţa unui câine cu lanţul prea scurt.

— — —

Am să încep prin a lega articolul de azi cu cel de ieri, astfel încât prima imagine este cea cu parcul din Centrul Civic – cel care găzduieşte Biserica Înălţarea Domnului, spaţiu pretenţios denumit “Piaţa Consiliul Europei”, aceasta în ciuda faptului că nu are nici alura de piaţă şi nici nu există vreo minimă reprezentare simbolică sau măcar un indicator care să introducă această denumire în conştiinţa braşovenilor.

padureadevise.ro

Din păcate, aflat mereu sub semnul provizoratului, pe locul mici insule de verdeaţă (un privilegiu din ce în ce mai rar în Braşov) urmând a se construi ba o catedrală, ba un bloc turn, ba… în funcţie de planurile şi interesele comunităţii (sic!), parcul are, pe alocuri, alură de maidan. Iar dacă pomeneşti de piaţă, braşovenii, cel puţin cei mai în vârstă, îşi vor aduce aminte, mai degrabă, de vechea piaţă Mihail Kogalniceanu (agro-alimentară :D) de pe vremea când buldozerele nu răseseră casele, piaţa şi cinematograful din zonă în vederea realizării unui “centru modern, compatibil cu realizările Epocii de aur”.

Revenind din a mea divagaţie, dincolo de parc şi de diversele “macarale argintii”, după ce dăm “zum”(sic) se zăreşte… (Dacă nu aţi ghicit, click pe imaginea următoare, spre a vedea imaginea completă, a cărei zgomot şi vignetare nădăjduiesc să nu vă sperie).

padureadevise.ro

… se zăreşte Ciucaşul drag. Odinioară, pe vremea când aveam biroul la unul din apartementele de la etajul nouă, aveam vedere directă spre el. Acum a trebuit să mă ridic şi să fac un pic de echilibristică pentru a face fotografiile fără filtrul geamului proaspăt spălat… în urmă cu 4 ani, atunci când ne-am mutat sediul din Răcădău în Centrul Civic.

Şi dacă tot eram agăţat într-o poziţie ce, probabil, a dat fiori celor ce muncesc în blocul învecinat, m-am întors cu 180 de grade pentru imaginea aceasta:

padureadevise.ro

Nu, nu inesteticele blocuri de pe strada Griviţei sunt scopul acestei fotografii. În prim plan montan: Dealul Cetăţii (sau Dealul Strajei cum i se spunea odinioară) pe care se găseşte Cetăţuia – odinioară parte din complexul de fortificaţii al Braşovului, astăzi “complex turistic cu specific medieval”. Se mai zăresc (în imaginea completă): în colţul din dreapta, Colina Universităţii, iar în stânga, poalele împădurite ale Postăvarului. Însă, în imaginea mare, ochiul ager al cititorului nu va rata pata albă din planul îndepărtat, pată ce a constituit însăşi scopul întoarcerii mele: nimeni altul, decât Majestatea sa Făgăraşul (din păcate, nu există imagine zoom-ată, de data aceasta).

Mai pe seară, atunci când lumina dar şi munca mi-au permis acest lucru, am realizat şi fotografia ce importalizează electronic imaginea pe care am promis-o la începutul articolului: priveliştea pe care o am în faţa ochilor atunci când ridic privirea din monitor:

padureadevise.ro

DA! Aţi ghicit! De la biroul meu, dincolo de Dealul Melcilor, eu zăresc “biroul” lui Atti Kovacs, cabanierul din Piatra Mare.

padureadevise.ro

Cam aici se încheie scurta incursiune în lumea văzută din fereastra biroului meu. Vă invit să reveniţi în “Braşovul meu” pentru a vedea cam ce e nou şi ce e vechi prin oraşul anilor de liceu şi studenţie şi, nu în ultimul rând, ce munţi şi dealuri se mai zăresc pe partea opusă a blocului unde muncesc. ;)

PS:
1. Nu am avut nici răbdarea să prelucrez fotografiile (altfel decât prin modificarea dimensiunilor şi un scurt auto-levels) şi nici nu m-am chinuit să realizez fotografii care să depăşească scopul documentar al articolului. Evident, pentru încadrare, mi-am găsit şi de data aceasta o scuză: eram preocupat să nu cad de la etajul 8+2.

2. Ca de obicei, fiecare fotografie are şi o variantă “mare”, ce poate fi văzută dând click pe imaginea din articol.

3. Tot lucrând la text ieri a devenit alaltăieri.


Mar 2 2010

Biserica de lemn din Centrul Civic (Braşov)

padureadevise.ro

Astăzi am avut chef să îmi iau aparatul foto la plimbare. Nu de alta, dar dacă tot am dat banii pe el, ar fi cazul să încep să şi învăţ să-l folosesc (ultimele experienţe dovedindu-mi destul de clar că mai e cale lungă).

Am profitat, deci, de pauza de prânz (ştiuuuuuuuuuu! lumină, umbre…) şi am ieşit să-mi încerc norocul cu Biserica de lemn din Centrul Civic, aşa cum o cunoaşte mai toată lumea, de fapt – Biserica Înălţarea Domnului, judecând după hram, o biserică ce s-a vrut temporară (dacă amintirile nu mă înşeală – troiţa din apropierea acestei biserici ar fi trebui să marcheze locul de înălţare a unei mari catedrale), dar care constituie, încă de pe vremea când eram licean, adică de mai bine de 15 ani, o mică insulă de linişte într-un punct atât de agitat din punct de vedere al traficului.

Caracterul temporar al bisericii se poate ghici lesne în arhitectura şi în finisarea ei, iar prezenţa diverselor clădiri (blocuri turn, intrări în învecinatul pasaj subteran), containerele ruginite ce o flanchează, urâtele “ghivece” ce ar fi trebuit să aducă a fântână fac ca biserica să nu fie un obiectiv foto foarte atrăgător. La aceste ingrediente se mai adăugă lumina nepotrivită şi lipsa mea de pricepere în ceea ce priveşte încadrarea (totuşi, aici am o scuză: prezenţa unor personaje mai “stranii” în singurul punct de unde aş fi putut încadra fără acele ghivece) şi, respectiv, editarea fotografiilor, astfel încât, imaginea finală este cam “plată” şi, oarecum, lipsit de viaţă (în ciuda personajului ce se chinuie să iasă din cadru şi a porumbeilor de pe biserică).

Dacă, totuşi, poza şi articolul apare în Pădure, acest lucru se datorează faptului că imaginea, mi-a dat ocazia să mă joc cu “layer mask”-ul. Acum, că eu am pornit de la ceva mai mult decât reuşit (a se vedea tutorialul de aici) şi am ajuns la ce se vede, este cu totul şi cu totul, altă poveste.

PS: Singura mângâiere este legată de absenţa oricărui fir (electricitate, cablu, telefoane) în cadru. Pentru Braşov “îngroparea” tuturor reţelelor de cabluri, este, din punct de vedere estetic, unul din lucrurile extrem de bune întâmplate în ultima vreme. Dacă nu mă credeţi, încercaţi să fotografiaţi Catedrala din Ploieşti. ;)


Nov 22 2008

Prima ninsoare

Deschizând ochii, am redevenit brusc copil! Ninge cu fulgi mari, împărăteşti, ninge aşa cum îmi place mie, ninge cu îngeri.