Oct 25 2008

Să înveţi să fii fericit dintr-o carte…

Mă uitam zilele trecute la nişte cărţi. Frumoase, colorate, absurde. “Cartea fericirii”, “Cum să alegem fericirea”, “Fericirea autentică. Ghid practic de psihologie pozitivă”.

Oare trebuie să înveţi cum să fii fericit? Nu mai este suficient să miroşi o floare, să citeşti o carte, să vezi un film bun, să vorbeşti cu un prieten drag, nu mai este suficient să visezi? Atât de storşi de iniţiativă şi depersonalizaţi am ajuns încât ca să avem nevoie de o fericire ca la carte?

Fericirea e doar un v-aţi ascunsea cu viaţa şi nu se învaţă, se dobândeşte visând, departe de tastatură şi mouse, departe de lecţiile de fericire servite la pungă de către nişte guru ai pseudopsihologiei.

Poate că le-am judecat superficial, poate că doar analizau fericirea filozofic dar mie mi-a plăcut fericirea simplă şi mi-e dor să privesc soarele dispărând dincolo de Tâmpa în serile fierbinţi de vară sau să muşc dintr-un măr copt cules din vârfului pomului – fără să-mi mai bat capul să-l mai spăl, să colind pădurile în căutarea fragilor, să cad în zăpada pufoasă, să mă plimb aiurea sub clar de lună în aşteptarea dimineţii, să visez o lume paralelă în timp ce citesc o carte bună, mi-e dor să fiu copil.