Pădurea de vise

… Numa’ să nu te pună ăl negru şi cu coarne să-mi impozitezi şi mersul pe munte că te f…ac praf!

Oare putem deosebi Raiul de Iad¹, putem spune cine are dreptate şi cine a greşit, fără a fi în eroare noi înşine? Suntem siguri că, la limită, am reacţiona întotdeauna într-un anume fel? Iar oare, deciziile noastre vor coincide cu decizia celui de lângă noi? Nu vom regreta oare, chiar din clipa următoare, decizia pe care tocmai am luat-o, cuvintele pe care tocmai le-am rostit?

Dacă am schimba ceva în trecut, am mai fi noi? Oare nu suntem suma evenimentelor ce au trecut prin noi, a oamenilor cu care am schimbat măcar o vorbă, a cărţilor citite, a tuturor secundelor ce au trecut prin noi. Şi chiar dacă am putea să te întorcem în timp, am lua decizia corectă? Corectă pentru cine?

Oare deţinem, tot timpul, adevărul? Oare nu este adevărul acelaşi pentru toţi şi doar modul în care îl percepem este diferit de la persoană la persoană?

1. “So, so you think you can tell Heaven from Hell” – primul vers din “Wish You Were Here” – Pink Floyd

Mă priveşte din spatele parbrizului în timp ce sprâncenele-i s-au încruntat a reproş. Pentru o secundă, privirile noastre se întâlnesc şi trebuie să-mi pun pavăză pentru a mă apăra de scânteile-i muştruluitoare.

Îmi cer scuze, domniţă, de v-am supărat. De săptămâna viitoare urc şi eu la volan. Promit să fiu galant şi să vă acord prioritate de dreapta, dacă îmi promiteţi că nu mai circulaţi cu maşina… pe trotuar.

Cum să schiezi la Predeal… în cinci zile.

Ziua 1:
Debarci în Predeal, te minunezi că e soare şi priveşti lung la pârtie. Cauţi în disperare pensiunea aleasă pe net şi situată pe o stradă cu nume de poet, de care nu a auzit nimeni… de stradă adică… şi de pensiune.

Laşi bagajul şi fugi spre pârtie cu scopul, clar întipărit în minte, de a depăşi în viteză codul galben. Iei cartelă, urci repede în telescaun, mulţumind Celui de sus că ai concediu, că e mijloc de săptămână şi că nu e înghesuială. Cobori în plin viscol, îţi aduci aminte de prognoze şi pleci pe una din pârtii, aşa, mai mult de control.

Înjuri serviciul local de deszăpezire ce a aruncat materialul antiderapant pe pârtie şi pe cel de asfaltare care a pus… asfalt, aparent tot pe pârtie şi aparent deasupra zăpezii.

Ajungi jos, mulţumit că nu ai căzut prea rău şi că ai reuşit să eviţi lacul apărut la baza pârtiei. Numeri zgârieturile de pe schiuri, eşti mai bogat cu câteva zeci şi declari cu cea mai desăvârşită seninătate că ţi-a ajuns pe ziua de azi.

Ziua 2:
Plouă. Te trezeşti târziu, priveşti la cerul negru. De scârbă, te faci mai galben decât codul în vigoare şi pleci prin magazine. Te uiţi la preţuri, te uiţi la portofel şi schimbi culoarea. A feţei şi nu a portofelului. Long live the rainbow, mai sunt culori destule!

Ziua 3:
Nu mai plouă. Schiezi pe ce a mai rămas după ploaie, înjuri faptul că nu ai dat cu ceară schiul. Pe la sfârşit, începi să te întrebi de ce nu ai închiriat şi o barcă cu motor dacă tot faci schi nautic. Auzi de la televizor că zăpada e perfectă la Predeal.

Ziua 4:
E deja week-end. Au venit cu toţii. Cum care “toţi”? Toţi cei care au auzit că zăpada e perfectă la Predeal. Schiezi pe ce a rămas după ce s-a dus ce a rămas după ploaie. Te asiguri că nu vei fi lovit de cei de mai sus de tine, din lateralul tău şi, evident, de cei care se află mai jos de tine. Mulţumeşti Consiliului local pentru interzicerea săniilor pe domeniul schiabil şi te fereşti cu disperare de cei care se dau cu punga, cauciucul de maşină şi… săniuţa.

Ieşi la o pizza. Înghiţi mai mult fum decât mâncare şi, cu ochii iritaţi, bâjbâi drumul spre duşul strict necesar.

Ziua 5:
Te trezeşti ameţit, vezi în fugă la televizor cum, pe pârtiile şi în cluburile din Predeal, oamenii s-au distrat “pe cinste” de Valentainsdei şi pleci cu “scândura” pe umăr. Constaţi că schiezi pe ce a rămas după ce s-a dus ce a rămas după ploaie, de data asta varianta superîngheţată. Îţi anunţi snowboarderitza preferată că va trebui să se ferească de şanţurile lăsate de ratrac, salţi rapid peste bulgării de gheaţă, eviţi două porţiuni de pământ, trei pungi şi patru PETuri şi mulţumeşti Cerului că NU ai dat schiurile cu ceară.

O laşi baltă devreme, te duci la pensiune, plăteşti şi pleci acasă cu două întrebări în gând: “Cum o fi în Austria?” şi “Cum o fi în Bulgaria?”.

PS: Mi-a fost tare dor de schiurile mele de tură.

“Cu toţii cunoaştem problemele de mediu din România, mai ales din zona montană. Acest articol este destinat Masivului Ciucaş, despre care autoritaţile susţin că va fi declarat Parc Natural. În acest caz daunele s-ar produce în continuare, fiind permise defrişări şi proiecte axate pe o dezvoltare durabilă.

Încercările de a fi declarat Parc Naţional, iniţiate de Ministerul Mediului, au dat greş, deoarece opinia publica locală a votat împotrivă. Singura soluţie pentru evitarea acestui dezastru este opinia publică naţională. Astfel am creat aceasta petiţie, care sper să strangă un număr considerabil de semnaturi.”

[Continuarea aici]

Puteţi semna petiţia online aici