Mar 1 2011

(Ne)linişti (non)creative

Scrisul, ca şi mersul pe munte, necesită o anumită obişnuiţă şi, în acelaşi timp, un anume neastâmpăr creator. Atât timp cât am reuşit să îmi păstrez obişnuinţa de a mă aşeza în faţa tastaturii şi a scrie, “Pădurea” a fost efervescentă… când zâmbitoare, când încrâncenată, dar întotdeauna pasională.

Cumva, neliniştile ce mă tot încearcă de mai bine de un an au reuşit să inhibe muza ce a hrănit toate acele articole de început. Îmi doresc să mai scriu, îmi doresc să văd că literele curg din tastatură şi se aşează cuminţi în dreptughiul alb al editorului şi, pe măsură ce spaţiul rămâne neocupat, un fel de furie amestecată cu dezamăgire mă cuprinde. Dezamăgirea de a nu scrie, dezamăgirea legată de faptul că…

… Am reuşit, undeva pe drum, să îmi pierd speranţa că mâine mă voi trezi mai liniştit, într-o lume normală şi civilizată. Romania is (not) my country era supapa mea, era modul meu de a protesta şi de a arăta, rarilor citititori care au ajuns întâmplător sau nu pe această pagină, că există şi o altfel de normalitate şi mi-aş dori să ajungem la ea.

La mai bine de un an de la ultimul articol din această serie, mă simt, într-un mare fel, învins… şi incapabil să realizez că astăzi ar fi trebuit să scriu despre ghiocei.


Aug 10 2010

Îţi aminteşti de vremea…

… când închideam ochii şi din ei ţâşneau cuvinte?

Îţi aminteşti? Nu a trecut atât de mult de-atunci şi, totuşi, ce tineri ne simţeam şi-acum bătrâni. Şi sufletul ne era acolo, lângă o sobă virtuală ce ne-aduna, seară de seară, la focul ei.

Sigur că-ţi aminteşti. Căci eram prieteni sub cerul înstelat din munte.


May 11 2010

Băăăăăă…

… Numa’ să nu te pună ăl negru şi cu coarne să-mi impozitezi şi mersul pe munte că te f…ac praf!

padureadevise.ro


Feb 26 2010

Autoreflecţii

Oare putem deosebi Raiul de Iad1, putem spune cine are dreptate şi cine a greşit, fără a fi în eroare noi înşine? Suntem siguri că, la limită, am reacţiona întotdeauna într-un anume fel? Iar oare, deciziile noastre vor coincide cu decizia celui de lângă noi? Nu vom regreta oare, chiar din clipa următoare, decizia pe care tocmai am luat-o, cuvintele pe care tocmai le-am rostit?

Dacă am schimba ceva în trecut, am mai fi noi? Oare nu suntem suma evenimentelor ce au trecut prin noi, a oamenilor cu care am schimbat măcar o vorbă, a cărţilor citite, a tuturor secundelor ce au trecut prin noi. Şi chiar dacă am putea să te întorcem în timp, am lua decizia corectă? Corectă pentru cine?

Oare deţinem, tot timpul, adevărul? Oare nu este adevărul acelaşi pentru toţi şi doar modul în care îl percepem este diferit de la persoană la persoană?

1. “So, so you think you can tell Heaven from Hell” – primul vers din “Wish You Were Here” – Pink Floyd


Feb 19 2010

Regrete

Mă priveşte din spatele parbrizului în timp ce sprâncenele-i s-au încruntat a reproş. Pentru o secundă, privirile noastre se întâlnesc şi trebuie să-mi pun pavăză pentru a mă apăra de scânteile-i muştruluitoare.

Îmi cer scuze, domniţă, de v-am supărat. De săptămâna viitoare urc şi eu la volan. Promit să fiu galant şi să vă acord prioritate de dreapta, dacă îmi promiteţi că nu mai circulaţi cu maşina… pe trotuar.