Aug 20 2013

Despre refacerea amenajarilor in zona Canionului 7 Scari

De pe pagina de facebook “Canionul Sapte Scari” aflam cu interes (si de ce nu, cu oaresce speranta) ca urmeaza sa se refaca amenajarile din Canion. Din context si din comentariile (usor agramate, dar asta este o alta poveste), aflam ca in spatele actiunii se afla (legitim as spune eu) Regia Padurilor Sacele (sau cum s-o numi ea).

De aici, lucrurile o iau, usor-usor, pe o alta turnura.

Aflam cu interes ca este nevoie de “betonarea” zonelor mlastinoase (interesant, dar era nevoie de betoane?) pentru a creea un drum care sa poata fi folosit permanent de masinile Regiei (?!?) si ale Salvamontului. Sa zicem ca pot sa inteleg asta cu masinile Salvamontului, desi de la capatul drumului forestier pana la Canion este o distanta de circa 20 de minute – e drept uneori esentiale, dar – ducand lucrurile la extrem, daca va fi sa fie un accidentat pe varful Piatra Mare, ce vom face? Conform teoriei Drobului de sare, vom construi un drum pana acolo? Zona mlastinoasa cu pricina era in afara potecii turistice si fusese “armata” la precedenta lucrare (din 2003) cu materiale eco (respectiv busteni). De ce a fost nevoie de armare permanenta cu betoane? Poate pentru ca era nevoie de a acoperi niste fonduri?

Aflam apoi cu interes ca acum 20 (sic!) de ani a fost construita o cabana in imediata apropiere a Canionului, cabana care va fi acum reconstruita si va servi aceluiasi scop ca si cea initiala. Cabana construita acum 10 (si nu 20 de ani) nu a fost finalizata niciodata, nu a avut usa sau ferestre nu a folosit decat pentru adapostul chefliilor din zona si a gunoaielor. Si nu cred ca este cineva “mai vechi” al zonei care sa nu isi aduca aminte ca dupa precedenta refacere (indubitabil necesara!) zona a devenit brusc accesibila si prin urmare s-a umplut de gunoaie (cu sau fara doua picioare), iar baraca a servit drept rampa de gunoi. Ar fi trist ca si actuala sa serveasca aceluiasi scop. Cui este necesara o astfel de cabana? Cei din spatele actiunii ne-au servit justificativ afirmatia “aceluiasi scop”, uitand ca unii nu s-au nascut nici azi si nici ieri si nici nu umbla pe munte de cand au descoperit internetul.

Mai aflam ca pentru refacerea canionului se vor utiliza, conform proiectului – pentru ca se pare ca exista si un proiect – 55 (da, 5X10 + 5) tone de materiale si ca “ONG-urile de “ecologie montana”” sunt cu gura mare, dar nu ar fi putut sa care materialul cu un elicopter. Pai da, nimeni nu ar fi dat banii sa care 55! de tone de materiale cu elicopterul pe o distanta mai mica de 1km si nici nu cred ca ONG-urile (care ONG-uri? a fost contactat macar unul serios?!?) ar fi fost de acord cu aceasta cantitate. Dar nici nu pot sa cred (e drept, nu sunt inginer, sunt doar un biet matematician la baza) ca o astfel de cantitate de materiale este necesara intr-un astfel de proiect.

Si mai sunt curios, caci asta e firea mea, cum ar suna un raport (real si neindulcit) al unei institutii abilitate sa verifice modul in care s-a lucrat si modul in care au fost gestionate niste fonduri. Caci mie toata treaba asta imi miroase. Si nu de bine.


Sep 24 2011

Da, dragă doamnă! Sunt un prost!

Da, dragă doamnă! Aveţi dreptate. Lucrurile se prezintă exact aşa cum i-aţi spus, ridicând din umeri cu lehamite, pasagerului din dreapta dumneavoastră: sunt un prost! Mă recunosc şi plec ruşinat capul.

Atât vă rog, dragă doamnă, data viitoare, încercaţi să urmaţi liniile acelea albe desenate pe asfalt, chiar dacă vi se pare că  nu sunt desenate drept. Ar fi mai simplu pentru toţi.

 

PS: Acest rânduri se adresează unei singure persoane: acelei doamne ce, astăzi – pe la prânz, a decis că printr-un anume giratoriu de pe Calea Bucureşti  se circulă ţinând volanul drept.

Nu! Nu m-a surprins manevra, doamnă dragă, pentru că nu sunteţi primul şofer ce, plecând de pe prima bandă, face asta, trimiţându-mă la arat ronduri sau spre maşinile altor şoferi.

Nu, dragă doamnă, m-a surprins doar gestul de lehamite de după. Şi m-aş bucura nespus dacă printr-o întâmplare ciudată aţi citi aceste rânduri şi v-aţi prinde, în sfârşit, de ce vă claxona un prost dintr-o maşină roşie!

Şi nu!, dragă doamnă, v-aţi temut degeaba, nu urma să va pun o frână bruscă în faţă, deşi sunt un prost.


Jun 20 2011

Despre cum să îţi piară cheful definitiv

Cum a arătat ziua mea până acum?

1. Mi-am găsit maşina zgâriată cu cheia pe uşile din dreapta (în faţa casei proprii, parcată cât se poate de legal şi corect încă de vineri seara)
2. Mi-am găsit o fotografie documentară “împrumutată” fără nici-o jenă pe un blog wordpress. (Cum e rezultatul a trei luni de muncă, mi-a picat mai prost decât anterioarele “împrumuturi” de text).

O zi frumoasă, deci, şi mai e până diseară. Bine ca suntem sănătoşi.

PS la 1: Ce neam tembel. :(
PS la 2:
a. O să mut paragraful privind drepturile de autor în partea de sus a blogului, deşi mă cam îndoiesc că foloseşte la ceva. Până atunci, am trimis celui care a copiat fotografia un mesaj şi, în caz că nu răspunde pozitiv, urmează să trimit un mail hoster-ului (respectiv wordpress).
b. NU TOT CE E ONLINE ESTE SI PUBLIC.

Later edit Fotografia a fost ştearsă de pe blogul respectiv. Un gest de normalitate. Şi când te gândeşti că un “Vă rog frumos…” înainte de postare era suficient…


Mar 1 2011

(Ne)linişti (non)creative

Scrisul, ca şi mersul pe munte, necesită o anumită obişnuiţă şi, în acelaşi timp, un anume neastâmpăr creator. Atât timp cât am reuşit să îmi păstrez obişnuinţa de a mă aşeza în faţa tastaturii şi a scrie, “Pădurea” a fost efervescentă… când zâmbitoare, când încrâncenată, dar întotdeauna pasională.

Cumva, neliniştile ce mă tot încearcă de mai bine de un an au reuşit să inhibe muza ce a hrănit toate acele articole de început. Îmi doresc să mai scriu, îmi doresc să văd că literele curg din tastatură şi se aşează cuminţi în dreptughiul alb al editorului şi, pe măsură ce spaţiul rămâne neocupat, un fel de furie amestecată cu dezamăgire mă cuprinde. Dezamăgirea de a nu scrie, dezamăgirea legată de faptul că…

… Am reuşit, undeva pe drum, să îmi pierd speranţa că mâine mă voi trezi mai liniştit, într-o lume normală şi civilizată. Romania is (not) my country era supapa mea, era modul meu de a protesta şi de a arăta, rarilor citititori care au ajuns întâmplător sau nu pe această pagină, că există şi o altfel de normalitate şi mi-aş dori să ajungem la ea.

La mai bine de un an de la ultimul articol din această serie, mă simt, într-un mare fel, învins… şi incapabil să realizez că astăzi ar fi trebuit să scriu despre ghiocei.


May 11 2010

Băăăăăă…

… Numa’ să nu te pună ăl negru şi cu coarne să-mi impozitezi şi mersul pe munte că te f…ac praf!

padureadevise.ro