May 11 2015

Normalitate

Duminică de mai, un magazin mic, într-un sat la fel de mic, undeva în România.

Cumpăr marfă de 3 lei si cinzeci de bani, dau 4 lei si vânzătoarea, senină, încheie definitiv tranzacţia băgând banii în sertar.

Am plecat, renunţând la a mai protesta, zâmbind relativ la uluirea mea: a fi surprins de anormalitate este un semn bun şi a meritat cei 50 de bani. Înseamnă că, măcar pe alocuri, măcar în zonele urbane, normalul a început să înlocuiască anormalul ca şi regulă de funcţionare de zi cu zi şi asta lasă loc măcar speranţei că ieşirea mult aşteptată din tunel există.


Jan 12 2012

Amertume

Atât de uşor uităm că unele lucruri (sau poate unii oameni) au contribuit la ceea ce suntem acum… Lăsăm totul în spate şi ne vedem de drum…


Mar 1 2011

(Ne)linişti (non)creative

Scrisul, ca şi mersul pe munte, necesită o anumită obişnuiţă şi, în acelaşi timp, un anume neastâmpăr creator. Atât timp cât am reuşit să îmi păstrez obişnuinţa de a mă aşeza în faţa tastaturii şi a scrie, “Pădurea” a fost efervescentă… când zâmbitoare, când încrâncenată, dar întotdeauna pasională.

Cumva, neliniştile ce mă tot încearcă de mai bine de un an au reuşit să inhibe muza ce a hrănit toate acele articole de început. Îmi doresc să mai scriu, îmi doresc să văd că literele curg din tastatură şi se aşează cuminţi în dreptughiul alb al editorului şi, pe măsură ce spaţiul rămâne neocupat, un fel de furie amestecată cu dezamăgire mă cuprinde. Dezamăgirea de a nu scrie, dezamăgirea legată de faptul că…

… Am reuşit, undeva pe drum, să îmi pierd speranţa că mâine mă voi trezi mai liniştit, într-o lume normală şi civilizată. Romania is (not) my country era supapa mea, era modul meu de a protesta şi de a arăta, rarilor citititori care au ajuns întâmplător sau nu pe această pagină, că există şi o altfel de normalitate şi mi-aş dori să ajungem la ea.

La mai bine de un an de la ultimul articol din această serie, mă simt, într-un mare fel, învins… şi incapabil să realizez că astăzi ar fi trebuit să scriu despre ghiocei.


Aug 10 2010

Îţi aminteşti de vremea…

… când închideam ochii şi din ei ţâşneau cuvinte?

Îţi aminteşti? Nu a trecut atât de mult de-atunci şi, totuşi, ce tineri ne simţeam şi-acum bătrâni. Şi sufletul ne era acolo, lângă o sobă virtuală ce ne-aduna, seară de seară, la focul ei.

Sigur că-ţi aminteşti. Căci eram prieteni sub cerul înstelat din munte.


May 11 2010

Băăăăăă…

… Numa’ să nu te pună ăl negru şi cu coarne să-mi impozitezi şi mersul pe munte că te f…ac praf!

padureadevise.ro