Aug 18 2009

Aş vrea…

Aş vrea să fiu precum o chitară, să pot să-mi pun tristeţea pe o notă pe care să o trimit spre nicăieri. Aş vrea să ştiu să dau frunze asemeni unui copac, să-mi cresc o frunză mai puţin verde şi să o trimit spre pământ. Aş vrea să fiu asemeni unui fir de iarbă, să mă înclin un pic atunci când coasa mă mângâie la rădăcină. Aş vrea să ştiu să zbor asemeneni unui pescăruş, să pot să stau un pic mai mult pe catarg atunci când vaporul pleacă de la mal.

Aş vrea să ştiu să ating sunetul atunci când vorbele-mi sunt ferecate. Şi pentru că eu nu sunt nici pescăruş, nici iarbă, nici copac şi, mai ales, nu sunt chitară, aş vrea să ştiu să te ţin în braţe în orice clipă şi să-ţi dăruiesc visul ce nu ştiu să-l redau în linii de creion negru pe hârtie albă…


Aug 15 2009

Ţara în care o amendă devine o ştire…

Undeva, într-un parc naţional, un individ a vrut să se ducă cu X5-ul din dotare la un grătar pe marginea lacului glaciar. Amendat, exclama şocat: “Pot confirma şi eu teroarea de pe Retezat, acolo nu poti să faci nimic, că şi sar pe tine cu amenda… Aşa că a doua zi spre seară eram la Poiana Braşov. Parcă am revenit din iad in rai.”.

Cam asta e ţara în care trăim. Ţara în care o amendă primită de nişte indivizi ce încalcă limitele unor parcuri naţionale devine o ştire ce îmi trezeşte doar un biet zâmbet amar. Pentru că dincolo de această biată filă într-un carnet de amenzi am văzut prin păduri atâtea motociclete, ATV-uri, maşini de teren, construcţii, exploatări forestiere, munţi de gunoaie, grătărişti cu radioul dat la maxim, turişti cu echipament de ultimă generaţie dar certaţi de bunul simţ etc. încât am ajuns să mă scârbesc şi să mă întreb, oarecum retoric, dacă vom intra vreodată în normalitate?

Într-o discuţie legată de munţii Ţarcu, un motocliclist clama dreptul lor de a parcurge crestele munţilor. Aducea în sprijinul lor faptul că alţii construiesc în zonă. Într-o altă discuţie, pe un site de munte, unul din liderii unui grup de iubitori al maşinilor 4×4 susţinea că ei – conducătorii acelor maşini au participat şi la acţiuni umanitare – de parcă acest lucru ar fi scuzat prezenţa (într-o tură separată) acestor maşini într-un râu de la poalele Craiului. De mult prea multe ori am văzut ATV-işti aducând ca şi argument, în favoarea lor, acţiunile de curăţenie efectuate de ei sau tăierea pădurilor ca şi acţiune mai distrugătoare decât a lor. Trăim în ţara scuzelor. Fiecare găseşte o scuză, un argument cât de mic, să se sustragă de la o normalitate a cărei exemple le găsim atât de aproape de noi.

Undeva, într-un parc naţional, a fost dată o amendă normală ce, în acest ocean de anormalitate, a devenit o ştire… Dar cine va amenda sutele de indivizi ce distrug tot ce au la îndemână?


Aug 10 2009

O lacrimă…

Parcă era ieri. Era aprilie, era soare şi undeva într-o curte, şase ghemotoace se jucau vesele. Dar ea, lăsându-şi joaca, a venit la mine şi m-a ales. Ea, ghemotocul de blană aproape negru, jucăuş şi deloc lipsit de teamă la întâlnirea cu un străin, ea – căţeluşa ce, în mod straniu, se născuse fără coadă sau mai bine zis, a cărei coada se reducea la un mic ciot ce se mişca vesel sub mângăierea mea, m-a ales pe mine.

Au trecut treisprezece ani de atunci. Treisprezece ani în care am împărţit bucurii şi tristeţi, zâmbete şi gesturi care m-au durut şi încă dor… Şi cât aş da să o mai văd o dată alergând veselă doar pentru a sări pe mine de bucurie că m-am întors acasă.


Aug 2 2009

Visând cu ochii larg deschişi la minunile munţilor

Uneori trebuie să deschizi ochii şi minunile muntelui îţi vor ieşi în cale. Oare câţi dintre cei cu care am împărţit astăzi poteca destul de circulată, au văzut zecile de flori de colţ (e adevărat, un pic trecute)? Oare câţi bănuiau că la cincizeci de metri sub poteca pe care treceau gălăgioşi, şedea fain în soare o familie de capre negre cu trei iezi mititei? Şi oare câţi bănuiesc, măcar, că în munţii aceia se găsesc minuni despre care au auzit că ar exista doar prin Bucegi sau Crai?

Uneori trebuie doar să deschizi ochii şi să vezi şi altceva decât colbul potecii săpate de sutele de ghete ce-au trecut nepăsătoare. Minunile sunt încă prezente.