Feb 24 2008

În căutarea lui Forrester

Un film…

Un film despre carti si scriitori, un film despre prietenia dintre un adolescent (Rob Brown) si un om aflat la apusul vietii (Sean Connery), un film despre aspiratii, despre talent.

Desi nu mi-a lipsit niciodata imaginatia, nu am reusit niciodata sa scriu… nu la nivelul la care as fi vrut, insasi acest articol nascandu-se greu, cuvintele neridicandu-se in nici-un moment la nivelul sentimentelor. Poate intr-o zi voi reusi..

Intr-o viata dominata de computer, iata ca unul din putinele filme care reusesc sa le urmaresc de la inceput pana la sfarsit, imi readuce in memorie faptul ca, cu multi ani in urma, talentul spre matematica m-a pacalit ca as fi potrivit unei cariere realiste, desi structural, sunt un umanist.


Feb 13 2008

Dor de ducă

Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti ca orice ati face oricum nu iese bine?

Cand o astfel de perioada se suprapune cu o perioada ceva mai grea din viata personala, incepi sa te intrebi: “Cum de mai judec?”. Iar cand acestor doua mici “inconveniente” se mai adauga un Dor de duca de zile mari, incep sa visez departe la munti, la orase indepartate, orice numai sa fiu departe de nenorocitul asta de calculator care ma tine prizonier in fata biroului 10-12 ore pe zi.

PS: Oricum, constat ca am un dor de duca cel putin de contagios ca si cascatul, pentru ca am vazut cel putin 3 statusuri de “solidaritate” cu al meu.


Feb 10 2008

Drumuri vechi şi drumuri triste

Imi promisesem ca anul acesta sa fac doar ture care sa reprezinte noutati pentru mine. Am esuat lamentabil inca din start pentru ca din cele 5 trasee parcurse in acest inceput de an, doar prima tura a reprezentat o noutate absoluta. Am revenit in schimb pe Drumuri vechi.
Scriind acel articol, mi-am deschis complet pofta de a ma reintoarce pe potecile copilariei.

Acum regret.

Am fost ieri intr-unul din locurile fabuloase ale copilariei mele. Bunlocul drag unde ma ducea maica-mea la plimbare printre sutele de margarete ce-i impodobeau pantele insorite, Bunlocul unde mergeam sa bem un ceai la cabana in prag de toamna, Bunlocul nebuniilor adolescentului de mai tarziu, Bunlocul unde iarna, platindu-ne urcarile pe telescaun cu vin, reuseam sa-l induplecam pe angajatul de la Intermediar, iar noi faceam nenumarate ture in coborare directa, Bunlocul amintirilor mele atat de dragi a fost inlocuit de un Bunloc trist.

Plangeam in sinea mea vazand tiganii cum furau ce-a mai ramas din padure si cum pe locul in care odinioara ne jucam vara au rasarit vile monstruoase. Nu stiu care din aceste imagini m-a intristat mai mult. Poate imaginea vechii cabane Dambul morii, acum un biet schelet urland a pustiu cu geamurile sparte..

Bunlocul de odinioara nu mai exista. Exista o cabanuta noua dar cu iz de crasma si ceva amintiri, iar visul de a ma intoarce pe drumurile copilariei s-a spart in mii de mici bucati triste.

Bunicul meu povestea ca in paraiasul ce trece la numai o suta de metri de casa mea, copil fiind, pescuia din el pastravi. Copil, la randul meu, am prins acest paraias poluat si mizer. Tare mi-e teama ca voi ajunge sa povestesc nepotilor mei cum pe dealurile de pe langa casa noastra erau odata paduri.


Feb 10 2008

Pe drumuri vechi: Copilul munţilor

– Salut!
– Salut Gabi!
– Ce faci in week-end?
– Stau acasa.
– Hai pe munte!
– Nu pot..
– Mergem in Ciucas.
– Ciucas.. hai ca vin..

E inca foarte devreme si parca nu imi vine sa ma dezlipesc de caldura asternutului.. Merg in Ciucas! Gandul ma electrizeaza, somnul dispare si sar din pat. La tura din Iezer, Gabi ma asteptase un sfert de ora in fata casei si nu apucasem sa mananc, acum sunt gata cu o jumatate de ora in avans. Ies in strada si astept.

– Unde-i Gabi?
– Salut Bogdane.. Am vorbit cu el acum vreo 20 de minute.. e pe drum, o sa ajunga la tine in curand.

Am inghetat … Uite-l. Suntem toti! deci, hai la drum!

E inca intuneric cand Gabi parcheaza masina la limita dintre judetele Brasov si Prahova. Ne echipam rapid si plecam la drum. In fata noastra primul obiectiv al zilei: Coltii Bratocei. Iesim rapid in poiana de sub ei si ne saluta soarele. E deja ora sapte. Renuntam la a mai urma drumul forestier care duce la Releu si Nicu ne face poteca printre molizi. Iesim pe o mica coama si ne prelungim la o sedinta foto. Freamat de nerabdare. Il depasesc pe Gabi si o iau inainte.

Gata! Am trecut de Coltii Bratocei…

– Unde e Sfinxul?
– E aici, in spate, nu are sens sa il cautam acum prin zapada.

Si plec mai departe fara a mai astepta vreo alta intrebare.

Ciudat! In fata nu erau urme.. si totusi un copil, ce pare a avea vreo 12 ani, merge in fata mea. Incerc sa il ajung si imi alerg prietenii urmand geometric culmea Bratocei. Ies intr-o mica sa. E cald si e ferit de vant. Vad in fata mea Varful Bratocei si in dreapta Culmea Tigaile Mici. Se vede poteca pe o curba de nivel cum ocoleste varful.

– Ce facem Gabi?
– Pai cum vreti, mie mi-e tot una.

Copilul a disparut pe poteca. Pe acolo m-as duce si eu dar parca e cam mare zapada. Imi aduc aminte de Bogdan care nu e chiar in apele sale.

– Ce zici Bogdane?
– Mi-e ceva mai bine. Urcam pe varf.

Urc repede pe varful Bratocei. Unde o fi? Si cum de numai eu il vad? Ar fi trebuit sa zica si ceilalti ceva..

Cobor spre Saua Tigailor.. Uite-l.. E acolo rasfatandu-se in soarele diminetii. Pana ajung in sa, a luat-o deja spre varf.. Ufff!

Imi astept prietenii. Ce bine arata stancile astea! Imi aduc aminte de ceva… Mmmmmm.. Gogosi pudrate cu zahar…

Pauza se prelungeste. Unde-o fi copilul? Pesemne ca e deja pe varf. Plecam in sfarsit! Il las pe Gabi in fata. Trecem pe o fata mai expusa si nu-mi prea arde sa sap trepte. Uite varful.. mai e putin.. Ce cald e!

Uite-l! E acolo pe varf… Ajung si eu… Ma uit bine la copil si ma recunosc! Copilul sunt eu. Am revenit, dupa aproape douazeci de ani pe poteca pe care m-am indragostit definitiv de munte.

Ajunge si Bogdan… Sedinta foto. Filme.. Tragem un spot publicitar.

– Ciprian! Uite capre negre..
– Lasa gluma!
– Hai mai, doar nu crezi ca o sa stea sa te astepte pe tine!

Cobor cei cativa metri care ma despart de Gabi si Nicu si imi vine sa ma frec la ochi! Doua capre negre.. Oare cum de au scapat braconajului salbatic din zona??

Dinspre cabana se vad alti cativa drumeti. E timpul sa plecam. E cald! E amiaza si zapada este uda de-a dreptul. Gabi si Nicu incearca o demonstratie de coborare in alunecare cu oprire in piolet. Gabi isi da drumul dar se opreste de la sine dupa doar cativa metri, prilej pentru mine si Bogdan de haz! Rasuna vaile a Sanie cu zurgalai! dar Gabi nu aluneca. Nicu vine pe picioare fara sa mai incerce.

Venim incet pe aceeasi muchie.

– Uite capre negre!

Eee.. prea de tot.. Ma apropii de margine. “Caprele negre” sunt de data asta un grup de 10-11 tineri ce vin pe poteca. Si e cald si bine!

Am ajuns in zona Coltilor. Renuntam la a mai cauta urmele de dimineata si ne tragem poteca directa prin zapada uda!

– Ce zi faina a fost…

Ciucas (02.02.2008) 

http://www.carpati.org/jurnal/pe_drumuri_vechi…/789/